O întâmplare dramatică a șocat o familie și a atras atenția medicilor asupra unei boli puțin cunoscute. Brian Waitzel, pilot în vârstă de 47 de ani și tată a trei copii, și-a pierdut viața în urma unei reacții alergice severe produse după ce a consumat un burger la un grătar.
La prima vedere, nimic nu părea neobișnuit. Cu doar câteva ore înainte, bărbatul participase la o întâlnire obișnuită alături de familie și prieteni. Însă ceea ce părea o masă fără riscuri s-a transformat într-o tragedie.
Primele simptome au apărut cu doar câteva săptămâni înainte. Brian a crezut că suferă de o simplă toxiinfecție alimentară
Potrivit informațiilor publicate de New York Post, totul a început cu aproximativ doi ani înainte, când Brian ar fi fost mușcat de o căpușă în timpul unei activități în aer liber.
La scurt timp după aceea, în timpul unei excursii cu familia, bărbatul a consumat o friptură și a început să se simtă rău. Soția sa, Pieper, a povestit că acesta a acuzat dureri puternice, vărsături și diaree, simptome pe care le-a pus pe seama unei posibile toxiinfecții alimentare.
Cum starea sa s-a îmbunătățit în dimineața următoare, iar ceilalți membri ai familiei nu prezentau niciun simptom, nimeni nu a bănuit că în spatele acelor manifestări se ascundea o afecțiune rară.
Fiul său a făcut descoperirea șocantă la câteva ore după ce tatăl său a mâncat burgerul
La aproximativ două săptămâni după primul episod, Brian a participat la un grătar unde a mâncat un burger.
La circa patru ore de la masă, unul dintre copiii săi l-a găsit inconștient pe podeaua băii. Familia a cerut imediat ajutor, însă, în ciuda eforturilor depuse, pilotul s-a stins din viață în aceeași noapte.
Moartea sa a lăsat în urmă o soție îndurerată și trei copii, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani. Brian și Pieper erau căsătoriți de 19 ani, iar cei apropiați îl descriau ca pe un om dedicat familiei, pasionat de drumeții și un mare susținător al echipei de baseball New York Yankees.
Medicii au stabilit că suferea de sindromul alpha-gal, o afecțiune rară care poate provoca reacții alergice severe după consumul de carne roșie
În urma investigațiilor, specialiștii au ajuns la concluzia că Brian dezvoltase sindromul alpha-gal, o boală rară asociată cu mușcătura anumitor specii de căpușe.
Afecțiunea determină sistemul imunitar să reacționeze violent la consumul de carne de vită, porc sau miel, iar în unele cazuri poate provoca șoc anafilactic și alte complicații grave.
Potrivit informațiilor apărute în presa americană, cazul lui Brian Waitzel este considerat primul deces documentat asociat acestei afecțiuni.
Tot mai multe cazuri de sindrom alpha-gal sunt raportate în ultimii ani. Ce spun specialiștii despre această alergie neobișnuită
Specialiștii explică faptul că sindromul alpha-gal apare după mușcătura unor specii de căpușe care transmit în organism o moleculă de zahăr prezentă în saliva lor. În urma expunerii, unele persoane dezvoltă o reacție imunologică ce poate declanșa alergii severe la carne roșie.
Datele publicate de Centers for Disease Control and Prevention (CDC) arată că, începând cu anul 2010, până la 450.000 de persoane din Statele Unite ar fi putut dezvolta această afecțiune, multe dintre ele fără să știe.
Medicii atrag atenția că simptomele nu apar imediat după masă, ci la câteva ore de la consumul alimentelor care conțin carne de mamifer, ceea ce face ca diagnosticul să fie adesea dificil.
În unele situații, persoanele afectate dezvoltă și alergii la lapte sau alte produse derivate, iar dacă nu mai sunt mușcate de căpușe, sensibilitatea poate scădea în timp. Cu toate acestea, specialiștii recomandă consult medical imediat atunci când apar reacții alergice inexplicabile după consumul de carne roșie, pentru ca diagnosticul să fie stabilit cât mai rapid.









