Virginia dezvăluie motivul real al schimbării dintre Moldo și Iasmina: „A venit o fată care chiar îi place 100%”

Virginia a explicat clar ce a dus la schimbarea bruscă a dinamicii dintre Moldo, Iasmina și Patricia. Potrivit acesteia, Moldo nu era îndrăgostit de Iasmina, ci doar atașat de ea datorită timpului petrecut împreună în competiție.

„Îndrăgostit nu l-am văzut pe Moldo de Iasmina. Cred că i-a fost drag de ea, pentru că îl făcea să se simtă bine. Când petreci mult timp cu cineva, te apropii inevitabil”, a spus Virginia în emisiunea „Culisele iubirii”.

Ea a subliniat că Moldo nu i-a dat Iasminei speranțe nejustificate și că întotdeauna a fost sincer cu privire la sentimentele lui: „Mereu a spus că nu e îndrăgostit și că ‘om vedea’”.

Patricia, adevăratul motiv al schimbării lui Moldo

Virginia este convinsă că relația lui Moldo cu Iasmina s-a încheiat brusc dintr-un motiv simplu: „Pentru că a venit o fată care chiar cred că îi place 100%”, referindu-se la Patricia.

Discuțiile dintre Moldo și Patricia despre „dragoste la prima vedere” i-au întărit și mai mult convingerea: „Se vede că el e schimbat. Cred că, de când a intrat Patricia, a simțit acea scânteie, dar inițial nu și-a dat voie”.

În final, Virginia i-a transmis un sfat direct lui Moldo: „Îl sfătuiesc să facă ce simte. Când simți ceva atât de puternic, nu mai ții cont de nimeni și de nimic”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *