La aproape un an și jumătate de la pierderea soției sale, Aurel Pădureanu a găsit puterea să vorbească despre unul dintre cele mai dureroase momente ale vieții lui: ziua în care trupul neînsuflețit al Cornelia Catanga a fost dezgropat. Decizia, extrem de grea, a fost luată pentru a-i îndeplini ultima dorință artistei – aceea de a avea un cavou din marmură.
Artistul spune că a fost singur atunci, față în față cu o suferință pe care nu o poate descrie în cuvinte. Abia acum a putut povesti, cu lacrimi în glas, prin ce a trecut.
„Nu puteam să privesc… înnebuneam de durere”
Aurel Pădureanu mărturisește că nu a avut tăria să privească trupul femeii pe care a iubit-o o viață întreagă. Imaginea acelui moment i-a rămas întipărită în suflet și îl urmărește și astăzi.
„Eram numai eu acolo. Au dezgropat-o și au mutat-o în altă parte. Mă rog noaptea și spun așa: Doamne, dacă a murit goală, fără lumânare, îmbrac-o Tu în Veșminte Cerești și dă-i lumină veșnică. A fost goală, băgată într-un sac… Noroc că i-am pus haine. I-am văzut doar capul. Nu am putut să mă uit. Din frumusețea aia de femeie… Când am văzut-o, mi s-a părut că este Maica Domnului. Capul era atât de frumos, ochii…”, a povestit artistul, cu vocea frântă.
O altă rană care nu s-a vindecat este faptul că, la momentul înmormântării, Cornelia Catanga a fost îngropată fără haine, un detaliu care îl macină profund.
Regretul care nu-l va părăsi niciodată
Cornelia Catanga s-a stins din viață pe 26 martie 2021, într-un spital, după ce s-a îmbolnăvit grav. Aurel Pădureanu trăiește și astăzi cu regretul deciziei de a o duce la spital, convins fiind atunci că face ce este mai bine pentru ea.
„N-am să uit toată viața mea că n-am fost lângă ea în cele mai grele clipe. Am un regret imens… Poate voia să ne spună ceva, să-și ia rămas-bun. Nu mi-am luat la revedere. S-a uitat în ochii mei și mi-a zis: «Gata, mă duci?» Nu m-am gândit nicio clipă că dacă duc o artistă mare la spital, nu se mai întoarce. Mi-a fost frică… și dusă a fost. Nu s-a mai întors”, a spus el.
O iubire care continuă dincolo de moarte
Pentru Aurel Pădureanu, timpul nu a vindecat rănile. Fiecare amintire, fiecare rugăciune și fiecare gest făcut în memoria Corneliei Catanga sunt dovezi ale unei iubiri care nu s-a stins odată cu moartea.
Confesiunea sa este una dintre cele mai dureroase și sincere mărturii despre pierdere, vinovăție și dor – o poveste de dragoste care continuă, dincolo de viață, prin lacrimi, rugăciuni și amintiri.
